Să vizităm Marte [video]. Bonus: ce culoare are cerul pe Marte?


Până să ajungem să vizităm Planeta Roșie cu navetele spațiale avem șansa de a vedea pe internet cum arată aceasta, mai ales că în trecut Marte a avut apă în formă lichidă, apă ce putea susține viața. Marte are și cel mai mare munte din Sistemul Solar, Muntele Olimp, cu înălțimea de 22 de kilometri.

Misiunea Mars Express a ESA, lansată în 2003, are rolul de a face măsurători științifice, adică imagistică la rezoluție mare, studii mineralogice ale solului, scanare radar a suprafeței planetei, studiul compoziției atmosferice și interacțiunea atmosferei marțiene cu mediul interplanetar.

Cei care au creat filmul de mai sus sunt DLR German Aerospace Center și l-au făcut cu ocazia sărbatoririi a 10 ani de misiune. Se poate vedea un model 3D digital cu o mulțime de detalii. Ai putea zice că Marte este chiar în spatele casei.

Dar există o altă întrebare: cum arată cerul pe Marte? Ei bine, cerul arată destul de roșiatic atunci când sunt furtuni de nisip, dar este violet sau chiar albastru când nu există furtuni de nisip. DA, există cer albastru și pe alte planete, nu numai pe Terra.

Cum de cerul pe Marte poate fi albastru? Ei bine, datorită Dispersării Rayleigh lumina albastră, care are lungime de undă mai mică, interacționează mai mult cu particulele din atmosferă și este reflectată mai mult, motiv pentru care vedem cerul ca fiind albastru.

Culorile galben, verde și roșu nu interacționează așa de mult cu atmosfera și nu sunt dispersate pe cum este dispersată lumina albastră. Trebuie știut faptul că la marginea spectrului vizibil intensitatea luminii este scăzută, comparativ cu partea centrală a spectrului (cam pe unde este culoarea albastră).

Adică Soarele trimite către noi o lumină ce conține în intensitate mare culoarea albastru și în intensitate mai mică restul de culori. Aceasta înseamnă că pe orice planetă din acest sistem solar noi vom avea cer albastru. Ce pot face planetele este să modifice contrastul culorilor datorită densităților atmosferice diferite. Și cam atât.

Să vedem dispersarea Rayleigh (cauza culorii albastre a cerului) în acțiune:

Același lucru se întâmplă și pe Marte. Și iată de ce ai cer albastru și acolo. Să nu uităm, că tot datorită dispersării Rayleigh Soarele este văzut ca fiind galben, dar Soarele este alb.

Să admirăm imaginile cu atmosfera de pe Marte:
planeta-marte-atmosfera-culoarea-cerului-1

IDL TIFF file

planeta-marte-atmosfera-culoarea-cerului-3

planeta-marte-atmosfera-culoarea-cerului-4

Surse imagini:
Roverul Opportunity – 10-Aug-2011
Roverul Opportunity – 07-Dec-2011
Panoramas: Spirit – 2012
Panoramas: Opportunity – 2013

Trackbacks/Pingbacks

  1. Site-uri recomandate: tehgeektive.com și tehnocultura.ro | Manuel Cheța - 24. Jun, 2018

    […] depun ouă. Indiciu: nu sunt iepuri. – Culoarea sângelui: roșu, albastru sau verde – Să vizităm Marte . Bonus: ce culoare are cerul pe Marte? – Efectul Leidenfrost în acțiune: poți supraviețui unui contact foarte scurt dintre […]