Transformers 2- tehnologii din viitor [Partea 2]

În articolul precedent am scris puțin despre roboți și cele două din trei condiții pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi un veritabil transformer: existența unui sistem biped și autonomia. Al treilea punct este legat de abilitatea de a se transforma.

După cum am mai scris, un robot este un sistem mecatronic (mecanic și electronic) care poate face tot felul acțiuni, având diverse grade de autonomie și putând fi întâlnit în tot felul de domenii. Am luat în discuție roboții mai complecși, nu cei industriali sau aspiratoarele automate (care oricum sunt destul de “deștepte”). Oricât de futuristică ar părea ideea unui robot ca în Transformers 2 trebuie să subliniez faptul că avem deja tehnologia, dar acum urmează partea dificilă a rafinării metodologiei de creare.

Scopul tehnologiei transformării și necesitatea sistemelor nano

Scopul declarat al tuturor cercetărilor este unul cât se poate de “benign”: acela de a duce medicina un pas mai departe și de a crea instrumente care să se transforme. E mult mai simplu să ai o șurubelniță care să se transforme apoi în ciocan, nu? Până să se ajungă la sisteme mari care se transfomă este necesar să se pună la punct cele mici, chiar foarte mici, de nivelul nanometrilor. Aici intră în joc nanotehnologia, care are scopul de a crea sisteme minuscule. Astfel, niște nanoroboți ar putea intra în corpul uman și putea rezolva problemele legate de boli precum cancerul. Aceștia ar avea mărimi între 0,1 – 10 nanometri, adică miliardimi de metru. Iată mai jos un slide ce explică pe scurt cu se se ocupă nanotehnologia:

Stadiul actual

Când vine vorba de lucruri care se transformă sau de lucruri minuscule care se pot alătura și lua tot felul de forme punctul de referință este claytronica. Derivată din nanotehnologie, aceasta se centrează pe crearea de sisteme minuscule care să poată interacționa între ele și care pot lua împreună forme tangibile, tridimensionale. Universitatea Carnegie Mellon este implicată de ceva vreme în acest proiect și a și inventat o denumire pentru unitățile de bază ale claytronicii, anume catomii.

Deși încă nu s-a ajuns la “micimi” incredibile pot spune că ei sunt pe drumul cel bun, după cum se poate vedea în articolul: Programmable morphing gadgets, de la Gajitz.com. Aceste mici părți care ar fi implicate în procesul de transformare trebuie să fie compuse cel puțin din: unitate centrala de prelucrare și stocare a datelor, platforma, sistemele de orientare, sistemele de acțiune asupra mediului înconjurător și dispozitive de comunicare. Deși par a fi groază de componente pentru un nanorobot acestea sunt absolut necesare iar oamenii de știință afirmă că este loc suficient pentru toate acestea. Abia aștept să văd rezultatul.

Unul dintre promotorii principali ai acestui proiect îndrăzneț este DARPA-Defense Advanced Research Projects Agency, agenție care face parte din cadrul Ministerului Apărării a SUA și care are rolul de a iniția proiecte și de a le premia pe cele mai bune. Printre misiunile DARPA din trecut a fost și cea de inventare a internetului și a avionului invizibil (pentru radar, cel puțin).

Nu trebuie uitat un aspect foarte important al roboților care se transformă: părțile trebuie să aibă un oarece grad de autonomie. Cât de curând ne vom putea bucura acasă de mobilă care se va transforma singură după placul nostru. Cei de la Boingboing.net mi-au trimis știrea aceasta legată de ceea ce fabricanții numesc roombots. Iată mai jos o schiță a modelului funcțional:

Cam cum ar trebui să funcționeze asemena părți mobile se poate vedea în filmul de mai jos. Articolul de la Gajitz.com vorbește despre faptul ca în viitor se vor putea face și “asasini care se autocompun”.

Legat de mobiliate, cei de la Howtogeek.com mi-au trimis acest articol. Este vorba de un șarpe mecanic care este telecomandat să se urce pe un copac. Este foarte interesant modul în care au reșit să rezolve problema mobilității părților. Trebuie văzut filmul din articolul lor. Ceva mai aproape de Autoboții noștri, câțiva entuziaști au creat automobile mici care se transformă la comandă. Vezi filmul de mai jos:

Un alt filmuleț îl găsești aici.

Viitorul

Ce ne rezervă viitorul? Sperăm că numai bine. Deși scopul principal al creării acestor transformeri ar fi pentru bine nimeni nu poate nega faptul că vor fi și roboți-soldați. Tehnologia este impresionantă și, deși fiecare echipă de cercetători are modul propriu de implementare, claytronica, nanotehnologia și instrumentele care se transformă vor fi un standard.

Aici se încheie mica călătorie legată de transformeri, dar în filmul Transformers 2 se mai găsesc și alte tehnologii, cum ar fi cea de urmărire a semnalelor și acel tun “magic” care l-a lovit pe “Cel Decăzut”. Pe scurt, voi scrie despre Echelon și tunurile electromagnetice. Stai pe aproape.

Citește legat de acest subiect
Trasformers 2 : tehnologii din viitor [partea 1]
Transformers 2 : tehnologii din viitor [partea 3]

Linkuri utile
http://biorob.epfl.ch/page38279.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Claytronics
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nanotehnologie
http://biosoft.ro/2010/01/nanotehnologia/
http://nanobot.blogspot.com/
http://www.nanobot.info/
http://www.def-logic.com/articles/nanomachines.html
http://www.darpa.mil/mission.html

Documentație
Nanorobotica – pe scurt
Platforme minuscule reconfigurabile -lucrare extinsă
Nanorobotica medicinală
Robotica în medicină
Ce este DARPA?

5 Responses to “Transformers 2- tehnologii din viitor [Partea 2]”