Tutoriale video pentru tot românul

videotutorial-ro-image-blog-tehnologieSe pare că am nimerit numai bine o duminică frumoasă, înzăpezită chiar, în care să mulțumesc public unui alt blog care m-a ajutat prin ceea ce face. Este vorba de videotutorial.ro, cel mai tare blog de tutoriale video din România, pentru români.

Prin aprilie a.c. mi s-a propus să fac un websit cât se poate de simplu, cu doar două pagini și fără alte briz-brizuri. Era șansa de a face niște bani de buzunar și mi-am zis că este o ocazie potrivită să învăț ceva nou. Numai că exista o mică problemă: nu știam deloc cu ce se mănâncă un websit. Pur și simplu nu aveam nici cea mai mică idee.

Una este să umbli pe internet după drivere pentru Windows, dar alta e să nimerești în partea cealaltă a baricadei, a celor care măcar instaleaza un kit de WordPress. Jalnic, știu, dar asta era situația. Lucrurile aveau să se schimbe foarte curând când m-am interesat puțin pe internet despre cum se fac websituri. Întâmplarea, sau norocul, zii cum vrei, a făcut că am nimerit tocmai pe blogul pe care l-am pomenit mai sus.
videotutorial-ro-image-header-blog-tehnologie

Videotutorial.ro are tot felul de tutoriale (cum altfel?) video pe teme legate de informatică, calculatoare, internet și gadgeturi. Dacă nu știu ce înseamnă o tehnologie intru pe blog și caut subiectul respectiv. Este foarte ușor să dai de tutorialul de care ai nevoie.

Cu toate că anumite domenii sunt greu de înțeles cei care fac aceste tutoriale îți explică pas cu pas ce ai de făcut și te atenționează când știu ei că ai face vreo mișcare greșită. Sunt cazuri în care iți explică și diferența dintre clic și clic dreapta. Nu râde, încă sunt oameni care mă întreabă care este diferența, așa că fii indulgent.

În realizarea tutorialelor ei pornesc de la ideea că nu ai cum să le știi pe toate, lucru foarte adevărat, de altfel, și concep acele filmulețe în așa fel încât și o tanti venită de la țară să înțeleagă cum se mângâie o tastatură în modul corect. Și o fac adesea cu umor, fiind în același timp foarte expliciți în exemplele pe care le dau.

Dacă e să le dau un nume eu zic că ei sunt un punct de lansare către o cultură puternică în ceea ce privește calculatoarele și IT-ul în genere. Așa că te invit să vizitezi websitul și să te înscrii la ei. Tutorialele lor sunt un must-have pentru tot românul. Eu i-am trecut la bookmark, sunt înscris și primesc în mail tot felul de tutoriale foarte interesante.

Și nu, repet, nu sunt plătit să scriu despre ei. Nu mi-e la îndemână să le fac donații (pentru că merită), dar reclamă tot pot să le fac pe blogul meu. Pentru că sunt cei mai tari, de aceea.

Mai jos am câteva selecții de tutoriale foarte utile care te pot ajuta să înțelegi bine ce se întâmplă în lumea calculatoarelor.

Seria : Cum se face un websit

Când am avut nevoie mi-a fost destul de ușor să înțeleg ceea ce au explicat ei. Primul meu websit făcut a fost your-driver.ro, cam micuț, dar este o bucurie că am reușit să fac pasul acesta. Știi cum e: nu uiți prima iubire, sau ce-o fi aceea.

Iată seria de tutoriale care te vor lumina în ceea ce privește crearea de websituri, punerea la punct a contului de hosting, cumpărarea domeniului și toate cele:

Seria: Editare imagini ca un profesionist cu GIMP

Eu folosesc Gimp cât se poate de des, mai ales că trebuie să pun imagini la fiecare articol. Imaginea de sus de la acest articol am prelucrat-o cu acest program și zic că am obținut un efect interesant, după aplicarea unor filtre.

Ce sunt acelea? Vezi în tutoriale. Vei învăța despre straturi, aplicarea de măști, clonarea unor secțiuni de imagini, selecții inteligente și despre multe altele. Merită să înveți aceste lucruri. Trebuie să te anunț că nu este foarte ușor, dar merită să vezi ce înseamnă munca de editare de imagini.

Bucură-te de seria de prelucrare de imagini cu Gimp:

Avem și desert

Nu te speria de lungimea articolului pentru că este foarte util. Mai jos voi trece câteva trimiteri către alte tutoriale făcute de videotutorial.ro, foarte utlie când vine vorba de rezolvarea unor probleme de imediată necesitate.

Linkurile de mai jos te vor ajuta să înțelegi de ce apar anumite probleme în calculator, cum să faci alegerea unui sistem performant sau cum să-ți faci un XP modificat. Enjoy:

Dacă ți-a plăcut acest articol nu uita să îl trimiți și prietenilor. Sigur îți vor mulțumi. În ce măsură ți se pare util un serviciu de tutoriale video?


5 Responses to “Tutoriale video pentru tot românul”

  1. Întradevăr e foarte util site-ul știam de el de mai multă perioadă, bine că mi-ai adus aminte de el. Acum am și eu o bază de pornire ca să încep să fac niște pagini web.

    • M-a ajutat foarte mult sa gasesc sfatul potrivit, la momentul potrivit. Ma bucur ca iti este de folos. More to come 😀

  2. Si pe mine m-a uimit ca totul poate parea mai usor daca ti se explica cum trebuie. Din partea mea au un thumbs up.

    • Nu se exprima academic, dar stiu sa iti explice totul pe limba ta (si a mea). Merita laudati peste tot. Sunt cei mai tari. eu asa zic.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Tutoriale video pentru tot românul - Ziarul toateBlogurile.ro - 05. Dec, 2010

    […] Tutoriale video pentru tot românul Sun Dec 05, 2010 12:52 pm Se pare că am nimerit numai bine o duminică frumoasă, înzăpezită chiar, în care să mulțumesc public unui alt blog care m-a ajutat prin ceea ce face. Este vorba de videotutorial.ro, cel mai tare blog de tutoriale video din România, pentru români. Prin aprilie a.c. mi s-a propus să fac un websit cât se poate […] […]