Conceptul roții fără aer de la Bridgestone – deloc nou, dar foarte atractiv

La Tokyo Motor Show a fost prezentat în luna decembrie 2011 Air Free Concept, roata fără aer. Deși asemenea încercări sunt foarte vechi (vezi exemplul Humvee cu roți fără aer) Bridgestone a vrut să aducă ceva nou prin design și prin materialul folosit – o rășină termoplastică. Anumite rășini sunt folosite în aviație pentru fuselajele avioanelor așa că constructorii au știut că merg pe mână bună.

Ce mi se pare interesant este că fiecare roată poate suporta o greutate de 50 de kilograme (știu greutate nu e totuna cu masă, dar să lăsăm treburile așa, ok? :D) iar căruțul electric din filmul de mai sus este chiar interesant. Nu văd să fie prea departe ziua în care să avem vehicule cu astfel de roți. Nu mai trebuie să umbli cu pompa după tine când ieși la o plimbare cu bicicleta.

Acum ai întreba: de ce tot ne batem capul să reinventăm roata când am putea face altceva? Ei bine, eu merg pe ideea că făcând ceva nou, chiar și lucruri cosmetice, vei ajunge să dai de lucruri care, în mod neașteptat, vor ajuta și în alte domenii. Așadar, merită din plin să reinventezi roata. Tu ce părere ai?

Știre via [Diginfo TV].

10 Responses to “Conceptul roții fără aer de la Bridgestone – deloc nou, dar foarte atractiv”