Categories
Online Tehnologie

Tools of the week #11 – Welcome 2012

Încep anul cu seria Tools of the Week și nu cu animația de duminică, așa cum i-am obișnuit pe cei mai mulți dintre cititori. 2012 va fi anul în care voi munci mai mult și, sper, voi obține mai multe de la munca mea.

Ghostery – vezi internetul invizibil

Internetul invizibil este format din taguri, web bugs, tracking beacons și pixeli de 1×1 care te urmăresc la fiecare pas și înregistrează activitatea ta pe interne. În alte cuvinte, internetul invizibil este partea de urmărire (tracking) conținută de fiecare website în parte.

Ca să fiu în ton cu ce s-a scris pe Zoso.ro în legătură cu blocarea cookie-urilor azi prezint Ghostery, o altă extensie pentru Chrome care analizează pagina pe care ești și îți spune ce companii îți urmăresc activitatea acolo.

Orice buton de la Facebook, Twitter, Google+ și diferitele reclame publicate pe bloguri îți urmăresc fiecare pas pe site. Ghostery este o tehnologie, nu tocmai revoluționară, dar măcar este reversul acelor acțiuni de tracking. We track the trackers. Are și funcție de blocare a trackingului, dar este experimental și nu e eficient. Încă. Am mai zis: anonimitatea pe internet a cam dispărut de ceva ani 😀

Disconnect – vecinul agresiv al lui Ghostery

Cum am zis mai sus, Ghostery îți arată cine te urmărește, dar Disconnect este o extensie pentru Chrome care chiar blochează (sau așa arată) motoarele de căutare și scripturile de tracking. L-am folosit un timp, dar la cât stau pe online nu mă deranjează să se știe că acum sunt pe Facebook și apoi alte două ore pe Twitter.

Oricum le am deschise toată ziua, chiar dacă nu sunt mereu pe net. Treaba cu Disconnect este că, blocând Facebook și celelalte, nu mai puteam da like la articole fără să mă reloghez. Băieții de la Disconnect.me au făcut un film interesant despre tehnologia urmăririi pe net și cum îi putem urmări pe cei (adică companiile de tracking care au contracte cu cele de advertising) care sunt mereu în umbra noastră:

Browser ID – soluția Mozilla pentru un ID universal

De câte ori ai folosit Facebook sau Twitter să le loghezi sau să te înscrii la tot felul de site-uri? Ei bine pentru autentificare cu Twitter sau autetificare cu Facebook s-a folosit protocolul OAuth, care permite utilizatorilor aprobarea aplicațiilor ce pot executa acțiuni în numele lor fără a fi nevoie de introducerea parolei. Mai multe detaille despre OAuth pe Hueniverse.

Cu asemenea metode de logare e mai simplu și nu mai trebuie să arunci cu parole peste tot, dar după cum bine vezi, nu este încă un singur ID peste tot. Identity Team de la Mozilla lucerază de ceva vreme la un sistem care să feie universal aplicat: Browser ID. Mergând pe sistemul deja aplicat și de succes al Gravatarului ei vor ca tu să ai mai mmulte adrese la un loc și, atunci când vrei să te loghezi sau înscrii la un site, să folosești acest ID unic.

Pentru fiecare site pe care intri poți aleage in Browser ID unul dintre mailurile înscrise. Ideea ar fi ca toate site-urile care au și parte de conturi să folosească acest siste, Ei bine, nu aștept ca internetul să se trezeascăp așa că deja mi-am facut cont la Browser ID. Să ne logăm, zic:D

O altă idee în genul este One ID. Prefer totuși să merg pe mână Mozilla. Steve Gibson și Leo Laporte au avut o discuție interesantă despre Broser ID. Întreaga discuție poate fi citită pe GRC.com sau urmăriță în filmarea de pe Security Now – episod 329.

ThinkUp – web app pentru analiza interacțiunii în online

ThinkUp este o aplicație web (o pui pe serverul tău) ușor de instalat și de configurat care îți strânge datele din conturile tale de Facebook, Google+, Twitter și din paginile de Facebook pentru a-ți prezenta statistici și mici analize a interacțiunii tale pe net.

Dacă ai instalat măcar o dată în viața ta WordPress, atunci îți va fi simplu să instalezi și această aplicație web într-unul dintre folderele de pe serverul tău. Instalarea și setarea conturilor mi-a luat aproape o jumătate de oră, dar eu zic că merită.

Procesul e simplu: creezi baza de date, muți conținutul arhivei într-un folder pe serverul tău, faci aplicații pentru Facebook, Google+ și Twitter (merge repede) și le folosești să conectezi ThinkUp cu conturile tale. Apoi te pui și creezi un cron job în CPANEL să îți facă crawl la fiecare oră. Tocmai i-am dat să actualizeze și abia aștept să văd ce date reușește să strângă.

ThinkUp este o aplicație creată de Gina Trapani, gazdă a emisiunii This Week in Google împreună cu Leo Laporte. Cum este pasionată nebunește de internet, social media și programare ea a creat ThinkUp pentru cei cu o prezență activă în online. Și e gratuită. Documentația zice că este numai bună celor care au cel puțin 1000 de fani pe Facebook. Eh, am în total atâția fani, pe toate rețelele 😀

Unul dintre blogurile mele preferate, Lifehacker – blog despre optimizarea vieții prin utilizarea tehnologiei în mod inteligent, este tot creația ei. La fel și SmarterWare.org. Aici exemplu de om implicat într-o mulțime de lucruri online. Altul ar fi Haotik, care numai haotic nu e, dar face multe pe online.

Mai jos este un mic grafic realizat de ThinkUp cât am scris cele două fraze de mai sus:

Urmărește tagul Tool of the week pentru a fi la curent cu cele mai noi tool-uri de care aflu pe internet. Voi publica la finalul fiecărei săptămâni un articol pe această temă.

1 reply on “Tools of the week #11 – Welcome 2012”

La faza cu monitorizarea sunt obisnuit de la telefon (prietenii stiu de ce 😛 ), asa ca nu ma deranjeaza sa stie “divinitatea” virtuala cand stau pe site-uri cu filme porno 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.