Categories
Tehnologie

Levitația acustică ajută medicina

Laboratorul Naațional Argonne al Ministerului Energiei din SUA a dezvoltat o metodă originală prin care manipulează substanțe medicinale pentru teste.

Între două boxe, orientate una către cealaltă, circulă un sunet cu frecvența de 22KHz, peste nivelul la care urechea umană poate auzi. Datoriță amplasării exacte a boxelor sunetul creeză în acea instalație o “undă staționară”, un loc unde presiunea acustică anulează gravitația. Aparatul este bun de folosit numai pentru cantități mici de material, dar pespectiva este incredibilă.

Cercetătorii au nevoie de asemenea instalație pentru a evita contactul substanțelor cu diferite recipiente, contact în urma căruia o parte din subtanțele amorfe se cristalizează. Efectul de cristalizare nu este dorit. Dat fiind că substanțele se țin suspendate datorită levitației acustice(inițial tehnologie NASA pentru a crea condiții de microgravitație) activitatea se numește și “procesare fără recipiente”.

Laboratorul Argonne are peste 1250 de oameni de știință care fac mai bine de 200 de proiecte de cercetare în toate domeniile științei. Intenția este de a crea noi tehnologii care apoi să fie transferate către populație prin diferite programe. Proiectele se fac într-un parteneriat public-privat. Faină ideea, nu?

Via [Presurfer].

6 replies on “Levitația acustică ajută medicina”

Cred ca asta au rezolvat-o de mult. Sunt sigur ca au buget pentur tot ce le trebuie acolo. Cum am zis ca am minte de cercetator, acolo ar fi un bun loc pentru mine. Am ceva idei 😀

Poate vor reusi sa tina si cate 1kg suspendat. Pana la levitatie in toata regula mai avem destul.

E faina ideea pentru cercetarea pura, se elimina interactiunea si eventualele reactii cu materialele recipientelor, insa nu cred ca va fi fezabila prea curand in cazul unor decoperiri revolutionare pentru ca in practica, sa-i spunem, imdustriala, recipientele sunt inca imposibil de inlocuit.

Totul tine de interesul general. Daca gasesti cateva firme mari sa vrea sa duca proiectul mai departe vei avea surprize.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.