Mituri despre civilizația Maya și sfârșitul lumii în 21.12.2012

Nu, sfârșitul lumii nu va veni pe 21.12.2012 iar civilizația Maya nu a prezis așa ceva. Tot felul de exagerări din presă nu au nici un argument valid în fața științei. Așadar, ne vom petrece “sfârșitul lumii” într-o vineri mai anostă decât ne-am fi așteptat.

Pintre miturile despre care se vorbește atât de des este și imaginea Pietrei Soarelui, monumentul dedicat lui Itzcoatl, conducător al Aztecilor (civilizație ce a succedat civilizației Maya). Nu este un calendar, ci doar o placă mare comemorativă ce o tot vezi vânturată prin tot felul de canale media. Vezi imaginea de mai jos cu acest monument, care nu este un calendar Maya:
piatra-soarelui-monument-dedicat-conducatorului-aztec-itzcoatl-2012

Apoi, mitul următor este legat de indescifrabilitatea limbii mayașilor. Ei bine, cercetătorii în antropologie au reușit să descifreze limbajul maya iar scrisul lor era format din silabe, având undeva pe la 700 de pictograme. Ei scriau, ca mulți dintre noi, de la stânga la dreapta și de sus în jos.

Unul dintre miturile pe care știm prea bine că nu trebuie să le credem este acela că mayașii erau oameni pașnici. Nicidecum. În orice caz, ei nu ucideau fete virgine pe altar pentru a îmbuna zeii, ci doar prizonierii prinși in cadrul deselor lupte ce le aveau prin vremea anilor 900. În genere mayașii erau foarte inteligenți, aveau un calendar complex și puteau prezice mișcările stelelor în mod destul de exact.

De unde tot atâta vâlvă, totuși, legat de acest subiect? Ei bine, pe 21 decembrie 2012 se va termina acest B’Ak’Tun, conform calendarului Maya. Noul B’Ak’Tun, al 13-lea, arată așa: 13.0.0.0.0. Mayașii aveau un calendar interesant prin care puteau măsura perioade foarte mari de timp.

Calendarul Maya explicat: o zi = un K’in, 20 de zile (K’in) = 1 Winal, 18 Winal (360 K’in) = 1 Tun (an), 20 Tuni (ani) = 1 K’Atun, 20 K’Atun = 1 B’Ak’Tun (394.26 Tuni), Mayașii calculau datele în funcție de Creații. Acum suntem în cea de-A Patra Creație, care a început în 21 august 3114 î.e.n. De acolo poți începe să calculezi în ce dată suntem acum, în funcție de calendarul Mayaș.

Datele Maya arătau cam așa: 12.18.6.16.2 sau [B’Ak’Tun].[K’Atun].[Tun].[Winal].[K’in] sau [ciclul de 400 de ani].[ciclul de 20 de ani].[anul].[luna].[ziua]. Dacă ai fi născut în data de 25 ianuarie 1993, atunci data ta de naștere în calendarul Maya ar fi: 12.18.15.4.3. Pe 21.12.2012 calendarul Maya trece la B’Ak’Tun 13 sau 13.0.0.0.0. Așa da știință.

B’Ak’Tun 12.0.0.0.0 a fost în data de 18 septembrie 1618 și a fost cea mai plictisitoare zi din istorie, așadar să nu te aștepți la altceva anul acesta. Happy 13th B’Ak’Tun sau Happy 2012!

One Response to “Mituri despre civilizația Maya și sfârșitul lumii în 21.12.2012”