O scurtă istorie a telegrafului

Telegrafia, transmiterea mesajelor la distanță, se face azi prin intermediul undelor, dar în trecut s-au folosit torțe pentru a face acest lucru. La baza transmiterii mesajelor a fost faptul că se pot folosi două stări diferite ale unui obiect pentru a transmite o parte a mesajului.

În cazul toțelor stările erau: aprinsă și stinsă. Metodele de comunicare fiind un domeniu important din punct de vedere miliatar vedem cum, iar, armatele din urmă cu milenii au dus la crearea telegrafiei. Dacă internetul și-a găsit culcușul în Pentagon și în mediile academice americane, transmiterea mesajelor prin torțe a fost mult îmbunătățtă de Aeneas Tactius (400 îen), unul dintre primii greci care au scris despre arta războiului.

Polibius (200 îen) a scris, în volumul Istoriile, faptul că folosirea celor două stări ale torțelor nu era suficientă, ci trebuia găsit un mod de a transmite mai multe mesaje. El povestește cum Aeneas Tactius a cerut să se folosească două vase cu apă, în mijlocul cărora să se pună bare pe care să fie inscripționate litere. Fiecare literă reprezenta un mesaj specific pe o tablă comună celor care foloseau sistemul.

Transmiterea mesajului se făcea în felul următor: expeditorul mesajului aprindea o torță iar destinatarul făcea la fel. Apoi expeditorul își lăsa torța jos iar ambii începeau să dea drumul la apa din vase. Când expeditorul ridica din nou torța dopul era astupat iar litera care se afla la nivelul apei reprezenta mesajul.

Filmul de mai sus prezintă și metoda lui Sushruta (sec VI îen) care s-a întrebat câte combinații se pot obține prin folosirea a 6 mirodenii diferite. 64. Suficiente pentru literele alfabetului și pentru cifre.

Prin 1684 Robert Hooke afirma că, prin folosirea telescoapelor, se putea transmite o literă de la Londra la Paris în numai 1 minut. George Murray a inventat telegraful cu obloane (obturatoare), care se folosea de 6 obturatoare, fiecare putând avea starea de închis/deschis. Se puteau obține, astfel, 64 de semnale diferite. Folosindu-se de telescop și de telegraful cu obturatoare informațiile puteau circula cu viteză mare.

Următorul pas a fost folosirea codului Morse pentru a transmite semnale la distanțe foarte mari cu ajutorul undelor radio. Acest lucru a schimbat complet telegrafia. Vom aștepta o nouă ediție a serie The Art of The Problem ca să povestească pe îndelete despre revoluția imperiilor informaționale în era undelor.

Via [The Art of The Problem].

2 Responses to “O scurtă istorie a telegrafului”