Știința din România sub asediul doctorilor în domeniul fantasmagoriei


După ce citești articolul de pe Știință și tehnică, al lui Cristian Român, despre declinul periculos a ceea ce ar trebui să fie un doctorat în domenii științifice îți vine cu greu să îți revii din șocul realității tâmpe din Educația românească.

Universități mari de pe la noi, pe cum este Universitatea din București, promovează, prin Facultatea de Psihologie și Științele Educației, materiale care numai științifice nu mai sunt. Ai de-a face cu lucrări de doctorat în care spiritualitatea este ridicată la rang de știință, se fac corelări total aiurea între domeniile mecanicii cuantice cu lumea macro și se trag concluzii ce țin mai degrabă de basmele cu Captain Planet decât cu realitatea. Spre meritul seriei Captain Planet, ceea ce se întâmplă în acele desene animate este mai plauzibil decât în lucrările de doctorat de la noi.

Dacă începi să citești gogomănia numită Psihologia Sonoluminică – Un Proiect de Psihologie cuantică (PDF), inventată de Drd. Ionel Mohîrţă și promovată de coordonator ştiinţific: Prof. univ. dr. Nicolae Mitrofan, îți dai seama că profesorii universitari de la Universitatea București par mai degrabă a fi niște vraci eșuați, decât oameni care știu ce e aia metodă științifică.

Metoda științifică presupune observarea obiectului studiului, crearea unei teorii cu ipoteze pe care vrei apoi să de demontezi prin teste continue. Metoda științifică depinde de rezultate repetabile și predictibile și, în plus, cere ca și alți oameni de știință să fie capabili să repete observațiile tale. Adică, se presupune că ceea ce expui poate fi verificat și că nu sfidează logica.

Lucrarea de doctorat de mai sus este potrivită în lista de cărți fantasy pentru copii de cel mult 7 ani. Curios cum profesori universitari acceptă publicarea unor asemenea masacre ale științei.

Din păcate pseudoștiința este o mișcare groaznic de periculoasă care poate chiar ucide oamenii (vezi homeopatia și refuzul folosirii vaccinurilor, lucru ce poate duce la decese ale copiilor).

Din fericire Cristian Român are o emisiune pe canalul Radio Lynx de unde poți afla despre asemenea gogomănii și de ce ele sunt dăunătoare.

Trebuie să îmi fac timp să iau legătura cu Universitatea București să întreb dacă acei profesori verifică lucrările abominabile ce sunt propuse drept studii științifice. De ce mai au catedre acei profesori în facultăți de psihologice, fizică șamd? Trebuie trimiși în temple să predea ayurveda maimuțelor.

Cum îți dai seama că o lucrare este o gogomănie spiritualistă și nu o lucrare științifică:
– folosește termeni inventați, fără legătură cu realitatea
– amestecă noțiuni și face presupuneri care frizează simpla logică
– nu are rezultate explicabile și replicabile prin metode științifice
– are lacune în a da explicații clare și umple acele lacune cu bazaconii, cu non-sense

Științifice my ass!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Link-urile de miercuri | dorinlazar.ro - 05. Mar, 2014

    […] Un articol despre pseudoștiința predată în școli (pe banii noștri, adicătelea). […]