Categories
Stiinta

Ce este lumina?


Lumina este radiație electromagnetică ori, altfel spus, o vibrație a câmpului electromagnetic, nu are masă de repaus și se deplasează cu aproximativ 300 000 km/s. Lumina se comportă ca o particulă sau ca o undă, în funcție de modul în care interacționezi cu ea.

Dacă trimiți un foton, unitatea de bază a luminii sau a radiației electromagnetice, către un perete cu două găuri în el, vei vedea că a trecut prim ambele găuri, precum trece un val de apă când întâlnește un zid cu două găuri în el. Astfel demonstrezi calitatea de undă a luminii.

Dacă trimiți lumina către o celulă fotovoltaică, vei vedea că anumiți electroni sunt aruncați de pe straturile superioare ale atomilor și generează curent electric. În acest caz demonstrezi că lumina se comportă ca o particulă.

Un alt lucru interesant este acela că electronii pot absorbi sau emite fotoni, lumină în anumite situații. Aici mă refer la lumină ca radiație electromagnetică, nu doar la spectrul vizibil, lumina ce o pot observa oamenii.

Am aflat mai demult ce este lumina, apoi despre modul în care lumina interacționează cu electronii, apoi despre faptul că suntem în stare să filmăm lumina în zbor cu femtocamera.

Află mai multe despre lumină, cum functionează, polarizarea ei, cum calculăm diferitele caracteristici ale luminii și cum aflăm ce temperatură are lumina de o anumită lungime de undă. Cursul de mai jos este oferit de Universitatea din California, Berkeley:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.