Curiozități de Paște: mamifere care depun ouă. Indiciu: nu sunt iepuri.


Singurele mamifere care depun ouă sunt ornitorincul și furnicarii spinoși, numite și monotreme. Cei de la New Atlantis au făcut un documentar prin care explică de ce s-a ajuns ca anumite mamifere din zona Australiei și Noii Guinee să depună ouă și să suporte rigorile evoluției supraviețuind, pe când nu ar fi avut suficient de multe șanse în fața mamiferelor placentare.

Monotremele, termen ce provine din greacă și înseamnă o singură deschidere sunt animale care au deschiderea sistemelor reproductiv, digestiv și urinar pe același canal. Cu toate că monotremele depun ouă, ele rețin oul în corpul lor pentru un timp. Aceste animale trăiesc mai mult decât majorittea animalelor și au grijă de puiii lor perioade îndelungate.

Interesant lucru, se pare că monotremele provin dintr-un strămoș comun cu mamiferele și cu pasarile și reptilele. Încă de pe vremea Gondwanei, partea sudică a Pangaea, supercontinentul ce a fost cândva toată adunătura de Pământ ce o știm azi despărțită de oceane, maniferele se împărțeau între placentare, cele mai cunoscute azi, marsupiale și monotreme.

Cu timpul monotremele au pierdut teren în fața mamiferelor placentare și au avut norocul că au fost izolate în Australia, loc ce s-a despărțit de Gondwana în urmă cu 150 de milioane de ani.

Astfel, avem norocul să cunoaștem măcar două dintre mamiferele antice depunătoare de ouă: ornitorincul și furnicarii spinoși. După ce vei urmări documentarul de mai sus vei înțelege cum s-au putut dezvolta anumite animale despre care nici nu știai că există.

No comments yet... Be the first to leave a reply!