Cum creăm superbacterii cu ajutorul antibioticelor și cum ne rezervăm un loc rece


Despre superbacterii am mai scris deja și modurile principale prin care se pot genera astfel de bacterii în casele noastre sunt groaznic de simple: folosim săpunurile antibacteriene, nu respectăm tratamentul antibiotic oferit ori folosim antibiotice aiurea, fără să fie nevoie.

Atunci când folosești săpunuri antibiotice, majoritatea bacteriilor, 99%, ca în reclame, sunt eliminate, dar ce se întâmplă cu acel 1%? Ei bine, unele dintre bacteriile ce rămân devin mai puternice iar săpunul antibiotic nu-și va mai face efectul în viitor. Un săpun simplu este suficient, atât timp cât tu îl folosești des (înaine de fiecare masă, după mers la toaletă, când te murdărești).

Dr. MIT, aka doctor Bogdan Ivănescu, verifică mitul conform căruia folosirea incorectă a antibioticelor generează bacterii rezistente la antibiotice sau superbacterii, cum sunt numite în media. Ei bine, mitul este confirmat iar folosirea incorectă a antibioticelor va genera bacterii foarte puternice.

Cum ajungi să creezi superbacterii:
– aplici tratamentul antibiotic în mod incorect: când ți se prescriu 20 de pastile antibiotice, tu trebuie să le iei pe TOATE, nu să te oprești când ți se pare că te simți mai bine. Toate pastilele trebuie luate, altfel bacteriile rele ce nu au fost omorâte vor crea o infecție mult mai puternică în viitor;
– folosești antibiotice când nu trebuie: ca în cazul gripei, generată de viruși ori folosirea antibioticelor pentru a trata diferite dureri. Gripa este generată de viruși așa că antibioticele, medicamente create special pentru a lupta împotriva bacteriilor, nu vor avea efect. Iar dacă ai dureri de cap, mergi la doctor, nu la antibiotice.

Doctorul Bogdan Ivănescu ne explică, mai în detaliu, cum actionează antibioticele, de ce trebuie respectate tratamentele date și de ce se pot crea astfel de superbacterii.

Află despre superbacterii și din filmul de mai jos:

No comments yet... Be the first to leave a reply!

Leave a Reply