Categories
TechArt

CYMATICS: știință prin muzică, vibrații și sarcini electrice

Filmul CYMATICS: Science Vs. Music a fost creat de către Nigel Stanford și prezintă vizualizarea undelor sonore, unde mecanice, cu ajutorul prafului sau a lichidelor. Asemenea experimente permit vizualizarea sunetelor sub forma unor modele pe care le fac pe suprafețele 2D ale obiectelor.

Sunetele sunt vibrații care transmit energie la distanță și, lucru uimitor, aproape orice contact dintre două suprafețe va genera un sunet audibil. Urechea umană poate percepe sunete de la 0db până la peste 120 db, unde apare distrugerea timpanului.

Un al lucru interesant, pentru propagarea sunetului este necesară o dislocare a atomiclor de numai 120 de picometri ( 1 picometru = 10^-12 metri). Cum un atom poate avea 30-90 de picometri în diametru, vorbim aici de trei diametre de atom. Este uimitor cum putem percepe ca sunet mișcări de numai trei diametre ale unor atomi.

Extra: învață tot ce trebuie să știi despre sunet de aici.

În filmul de mai sus ai văzut cum arată sunetele vizualizate cu ajutorul prafului sau cu ajutorul focului. Filmul de mai sus cuprinde elemente explicate pe larg în următoarele linkuri:
Amazing Resonance Experiment!
Pyro Board: 2D Rubens’ Tube!
Amazing Water & Sound Experiment #2

Bonus: două melodii despre știință care îti vor fura toată admirația.
Sympohny of Science

Bio Rad GTCA

Via Endgadget.

Categories
TechArt

Un pian diferit cu Leap Motion

Dofl Yun a creat un pian care nu are nevoie de clapete fizice. Tot ce trebuie să faci este să plasezi degetele în anumite zone deasupra senzorului Leap Motion și apoi se va genera sunetul. Creatorul pianului special a lucrat timp de 6 zile la crearea pianului, apoi 3 zile a făcut teste, a filmat 5 ore și a mai folosit o zi pentru editarea video.

Categories
Online

Sunetul în slujba noastră

simply noise sunet calmant relaxantFără doar și poate muzica (varietate a sunetului) este ceva nelipsit din viața noastră. Eu nu am zi fără să ascult muzica mea preferată. Din când în când mai apar site-uri foarte interesante care folosesc sunetul pentru a ne crea o stare de bine.

Un asemenea exemplu este Simply Noise, în traducere liberă ar însemna doar zgomot. Ce-i drept, zgomotul creat este, de fapt, un sunet liniștitor. În partea de sus a site-ului ai trei butoane: alb, roz și maro. Dând clic pe unul dintre ele vei auzi un anumit tip de sunet. Foarte plăcut și interesant mi se pare sunetul “maro”.

Trebuie să zic că nu tuturora ni se potrivește același tip de sunet. Simply Noise se poate folosi pentru : somn, mărirea atenției, depășirea perioadelor cu migrene, reducerea stresului, liniștirea copiilor sau animalelor de casă și pentru alte situații. Este puțin mai greu până te obișnuiești cu sunetul care ți se are mai plăcut, dar nu îți va părea rău.

Clic pe imaginea de mai jos să accesezi site-ul care are și multe alte lucruri frumose în meniu. Via [Presurfer].
simply noise white pink brown noise

Dacă tot nu te liniștește sunetul din site-ul de mai sus ai nevoie de o cură de muzică duminicală. Ce părere ai despre tipurile astea mai ciduate de sunete?

Categories
TechArt

Adam Savage – concert muzical cu transformatoare rezonante Tesla

bobina-tesla-transformator-rezonantNu se poate să nu pomenesc de Adam Savage, de la Mithbusters, și să nu spun că îl admir pentru vestita emisiune de la Discovery Channel. Nu sunt cel mai tehnic om de pe Pământ, dar emisiunea Distrugătorii de mituri este numai bună de pus pe rană! I just love it!

Am citit la Mashable că el a participat la o prezentare a utilității transformatoarelor rezonante Tesla în domeniul divertismentului. Adică, faci muzică frumoasă cu ele.

Ce sunt aceste tranformatoare și cine a fost Tesla? Ei bine, la aceste întrebări îți răspunde articolul despre Tesla scris de Mihai Langa. În pricipiu este vorba de niște bobine care creează curent electric la voltaj mare și la diferițe frecvențe. Tesla a încercat la finele secolului XIX să inventeze un aparat care să ajute la transportul energiei electrice fără fir. Lucru imposibil și în zilele noastre pe o distanță mai mare de câțiva metri (excludem fulgerele, nu sunt create de oameni).

Deși nu sunt practice dincolo de utilizarea lor ca exemple didactice, ele sunt folosite în industria divertismentului încă din 2005 pentru că se pot genera sunete interesante cu ele. În filmul de mai jos îl poți vedea pe Adam Savage într-o cușcă înconjurat de arce electrice. Această reprezentație a fost realizată de compania ArcAtack specializată în concerte cu bobine Tesla.

Pot spune că ideea este genială și că tare aș vrea să văd așa ceva și pe la noi! Citește careva cu bani acest blog? Poate faci și tu o astfel de companie :D. Simply enjoy!

Sursa imagine.

Categories
TechArt

Orașele au o melodie a lor – concept interesant

aural experience concept interesantMă bucur că sunt abonat la cele mai interesante site-uri pentru că primesc zilnic tot felul de bunătăți în email. Față de mulți alții, emailul meu este o cutie cu cadouri de aceea îl am deschis mereu.

Un lucru ce mi-a atras foarte mult atenția este conceptul designerului olandez Akko Goldenbeld în care pe un tambur de lemn se reproduce un oraș la scară și, prin rotirea tambulului, poți asculta melodia generată de topografia orașului. Nu este cea mai frumoasă melodie din lume și nici conceptul nu este nou. Nouă este, insă, folosirea unei hărți 3D pentru a crea un relief… muzical, ca să îi zic așa.

Presurfer, care este chiar vecin de țară cu acest designer, numește melodia rezultată: aural experience. Și îi dau dreptate. Cu puține tweakuri cred că poate ieși ceva extraordinar. Pe când ascultăm și noi melodia Brașovului sau a Bucureștiului?

Categories
TechArt

Cactus Music și Sampled Room – asocieri interesante

cactus-music-asociere-interesanta

Videoclipuri ca cele de mai jos sunt sigur că ai mai văzut. Nu mă plictisesc să mă uit la așa ceva pentru că îmi place cum știu autorii lor să facă asocierile cele mai ciudate pentru a crea artă, chiar dacă este vorba de un clip foarte scurt.

Talentul este acel ceva pe care dăm noi vina când nu vrem să facem lucrurile grozave pe care le fac alții. Spunem că alții s-au născut în acest fel (talentați) și preferăm să stăm deoparte. Spunem că la ei este natural să fie așa. Wake up. Sunt unii talentați care fac acele lucruri grozave, dar sunt alții care, deși nu au avut talent, au muncit extraordinar de mult să facă ce și-au dorit. Și au reușit.

Ca să nu mai lungesc vorba, e mai simplu să dăm vina pe ceva exterior, decât să ne vedem noi o parte a problemei, dar și a soluției. Suntem parte a problemei când nu acceptăm că avem minusuri, dar suntem parte a soluției când începem să rezolvăm defectele pe care le-am conștientizat.

Videoclipurile de mai jos nu sunt tocmai cele mai motivaționale, dar sunt chiar interesante. Cactus Music îți prezintă utilitatea artistică a unui cactus. În afară de faptul că înțeapă nevoie mare (sunt pățit) va trebui să vezi în această plantă și un instrument de relaxare când ești lipsit de inspirație. Via [Presurfer].

Sampled Room îți arată ce sunete clare poți înregistra cu o cameră Canon 5D Mark II. Dar nu acest lucru este important, ci modul în care sunt generate sunetele. Dacă te străduiești cât de puțin poți vedea în casă tot felul de lucruri cu care ai putea să te distrezi și să îți încânții familia creând melodii interesante. Via [TopEntertainmentBlog].

Sampled Room from Mateusz Zdziebko on Vimeo.

Eu sunt de părere că poți învăța să faci lucruri grozave, chiar dacă nu simți că ai talent într-o anumită direcție. Fii deschis și vezi ce asocieri fac alții. Cum am zis de atâtea ori, artiștii știu să facă cele mai interesante și mai ciudate asocieri de pe lumea asta. Ce asocieri ciudate, dar frumoase, ai făcut până acum?

[ANUNȚ] Nu uita că acest blog participă la concursul de popularitate RoblogFest. Dacă vrei să mă susții te invit să mă votezi dând clic aici (valabil până pe 23-03-2011). La fel, susține și stilmasculin.ro pentru superblogul lui de fashion dând clic aici. Va trebui să ai un cont făcut pentru a vota, din păcate. Mulțumesc!

Categories
Tehnologie

Sunday drive – plimbare și muzică

sunday-drive-1Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi lace să cred că duminica e zi de relaxare, de meditare, de rememorare, de plimbare și de socializare. O expresie mai simplă este: o zi pentru mine.

Și, cum știu că este bine să începi duminica într-o dispoziție bună te invit să vezi ce lucru intresesant au făcut cei de la VolksWagen Canada. Pentru a atrage clienți au făcut un mic joculeț în care ești în automobil și poți face un mixaj în timp ce vezi cum apar și dispar elemente din decor.

Categories
Tehnologie

Creează-ți propriile ființe digitale

creaza-fiinta-digitala-imagine-tehnologieMulți dintre noi am jucat tot felul de jocuri pe calculator, ba chiar unele ne permiteau să creștem animale și să inventăm noi ființe digitale. E interesant de văzut cum se comportă asemenea “ființe digitale” și mai ales cum se aud.

Începem cu ceva mai simplu. Având la bază “Jocul vieții” a lui John Conway jocul îți permite să inventezi niște structuri celulare ca mai apoi să vezi ce se întâmplă cu dezvoltarea lor. Ideea este să nu creezi celule singure sau cu prea multi vecini pentru ca vor muri și jocul se va termina. Jocul de mai jos a fost implementat de către sixfoottallrabbit.co.uk folosindu-se de HTML5. Via [boingboing.net]. Clic pe imaginea de mai jos pentru joc:
creeaza-fiinte-digitale-tehnologie1

Creată de către Andre Michelle, pasionat al programării, următoarea jucărie este un sintetizator matriceal de sunete. Nu ai altceva de făcut dacât să dai clic într-un patrat din matrice și va cânta o anumită melodie când îi va veni timpul. Cu cât ai pătrățele albe mai aproape de marginea de sus, cu atât ele vor “cânta” note mai înalte. Chiar în timp ce scriu acest articol ascult melodia creată de către sintetizator cu configurația care se vede mai jos. E genială, nu configurația, ci aplicația. Am mai scris despre sintetizatorul acesta și când am pomenit de mașina de scris cântătoare.
creeaza-fiinte-digitale-tonematrix

Ia ghici ce iese dacă combini cele două metode anterior menționate? Rezultatul este seaquence, o lume în care creezi ființe digitale muzicale. Ele au formă alungită și pot avea tot felul de brațe cu noduri. Se vor mișca în funcție de sunetele care ies din acele noduri. Poți crea mai multe asemenea ființe, din mai multe categorii. Poți alege categoria dând clic pe cercurile colorate de deasupra capului lor, chiar la stânga matricei. Via [The Presurfer]. Explorează și minunează-te. Poți vedea și creațiile altora dând clic pe butonul “recent”, din dreapta sus.
creeaza-fiinte-digitale-seaquence

Cum ți se par ideile acestor oameni? Mă bucură faptul că geniul lor nu l-au ținut numai pentru ei și că au făcut aceste websituri. Știi alte asemea aplicații?


Categories
TechArt Tehnologie

Cu mașina de scris la… cântat

masina de scris simfonica
Lucruri vechi, meniri noi.

Universul din jurul nostru este plin de surprize. Dacă știi cum să le faci, bineînțeles. Prin 1950, Leroy Anderson, un compozitor american de muzică orchestrală, a compus “Mașina de scris”, o piesă care să elogieze mașina de scris și rolul pe care încă îl avea aceasta în 1950.

În clipul de mai jos piesa este interpretată de către percuționistul austriac Martin Breinschmid, împreună cu Strauß Festival Orchestra.

Nu pot decât admira cât de ingenioși pot fi unii oameni.

Această știre am primit-o de la The Presurfer via Neatorama. Cele două saituri sunt pline de tot felul de știri atractive și amuzante. Vă invit să le vizitați.

În contrapartidă va invit să intrați pe aM laboratory, un loc unde puteți crea chiar voi muzică, electronică ce-i drept, dar totuși frumoasă.

Intră și fă magie.

Tot ceea ce aveți de făcut este să dați clic în matricea neagră și să așteptați să înceapă muzica. Cu cât sunt marcate pătrățele de mai sus cu atât notele produse vor fi mai înalte. Se și pot șterge note dând din nou clic pe pătrățele.