Categories
Stiinta

Centurile și norii din Sistemul Solar

Centurile și norii din Sistemul Solar, începând cu planeta Pamânt sunt: centurile de radiații Van Allen din jurul Terrei, centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter, centura Kuiper, zona în care sunt multe planete pitici, printre care și Pluto, apoi Norul Oort, la distantă de până la 50 000 de unități astronomice de noi (1 ua = 150 milioane de kilometri).

Centurile Van Allen sunt zone din jurul planetelei noastre în care vântul solar plin de particule interacționează cu câmpul magnetic terestru. Centura interioară se întinde de la 1000 la 6000 km deasupra planetei iar cea exterioară de la 13 000 la 60 000 de kilometri.

În centura interioară găsești cele mai multe particule cu energii mari, precum protoni accelerați la viteze mari, care pot afecta navetele spațiale și sateliții.

Centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter are o mulțime de obiecte din rocă, dar jumătate din masa totală a centurii se află în patru asteroizi Vesta, Pallas, Hygiea și Ceres, cu dimensiuni între 400 și 900 de kilometri.

Vesta, Pallas și Hygiea au diametre de 400 km, dar Ceres are aproximativ 950 km în diametru și este singura planetă pitică a centurii. Ceres este comparabil cu Pluto, care are un dimetru dublu, de 1150 de km. În orice caz, centura de asteroizi are suficient de mult spațiu încât să treci în siguranță pe acolo.

Centura Kuiper este zona în care locuiește Pluto, planeta pitică. În această centură există o multitudine de obiecte, majoritatea din gheață, care orbitează dincolo de orbita lui Neptun. Obiectele din centura Kuiper sunt numite și obiecte transneptuniene.

Există aproximativ 100 000 de asemenea obiecte în centura aceasta. Cele mai mari obiecte sunt Pluto, Makemake, Haumea și Quaoar. Se întinde între 30 și 50 ua și există 3300 de comete în această zonă.

Discul risipit ocupă o zonă între 30 – 100 ua și are mai puține obiecte decât centura Kuiper. Aici sunt o serie de planetoizi, adică asteroizi, comete, alte obiecte. Tot de aici provin și cometele periodice. Se întinde până la Norul Oort.

Norul Oort este o zonă situată între 100 (2000) ua și 50 000 ua. Ajunge pănă la sfertul distanței dintre Soare și Alpha Centauri, care este la 3.2 ani-lumină de noi. Există mii de miliarde de obiecte de mărime de 1 km și câteva miliarde de obiecte de mărime de 20 de km în această zonă imensă.

Obiectele sunt la zeci de milioane de kilometri distanță între ele și se crede că masa totală a Norului Oort este de doar cinci ori mai mare decât cea a Terrei (3 x 10^25 kg).

Categories
Stiinta

O gaură neagră în Sistemul Solar ar distruge totul


Cei de la Star Gazer și-au pus întrebarea: dacă o gaură neagră ar intra în Sistemul Solar, ce s-ar întâmpla? Nimic bun, aceasta este concluzia oamenilor de știință chemați să dea un răspuns. Răspunsul a mai fost dat și de SpaceAnswers în 2013 și de Ask An Astronomer în 2003.

Printre ei este și astronomul Phil Plait care spune că o gaură neagră în Sistemul Solar ar avea un efect gravitațional mult mai mare decât al Soarelui și ar distruge echilibrul tuturor planetelor.

Dacă o gaură neagră de genul Cygnus X-1, care se află acum la 6000 de ani-lumină distanță, ar intra în Sistemul Solar, noi nu am vedea la început decât efectul de lentilă gravitațională, efect prin care stelele din spatele acelei găuri negre s-ar observa ca niște urme de lumină pe la limitele ei, limite numite evenimentul orizontului.

Cygnus X-1 are numai 44 de kilometri în diametru, dar are masa a 14-16 Sori de-ai noștri, astfel că ar avea un efect enorm asupra întregului Sistem Solar.

Odată ce s-ar apropia de limitele Sistemului Solar ar arunca o mulțime de asteroizi din centura Kuiper către noi. Când ar ajunge în zona Terrei planeta noastră ar fi ruptă în bucăți mici și materia rezultată ar orbita în jurul găurii negre până ar cădea în ea.

Trebuie remarcat faptul că planeta noastră nu ar apuca să fie înghițită cu totul de gaura neagră, ci ar fi ruptă în bucăți datorită existenței limitei Roche. Această limită este distanța față de o planetă la care forțele de forțele mareice sunt mai puternice decât gravitația unu satelit mai mare iar acel satelit este ruopt în bucăți drept consecință.

De exemplu, dacă Luna s-ar apropia la 18 000 de km de Terra, aceasta ar fi ruptă în bucăți de forțele mareice și ar deveni un inel ce înconjoară planeta.

Formula aproximativă aplicabilă este:
roche-limit-png

Conform acelei formule limita Roche a unei găuri negre în comparație cu Terra ar fi:
d = 1.44 R (ρM/ρm)^(1/3) = 1,7 milioane km
R – raza găurii negre = 22 000 .
ρM – gaura neagra = 27,7 * 10^30 kg / pi * 22 000^3 = 829 * 10^15 kg/m3
ρm – densitate Terra – 5g/cm^3 sau 5000 kg/m^3

Iată și o simulare legat de ceea ce s-ar întâmpla dacă Soarele s-ar întâlni cu o gaură neagră: